DGASPC Neamț a primit recent din partea Colegiului Național al Asistenților Sociali din România statutul oficial de membru cu drepturi depline în rețeaua de excelență în asistență socială la nivel național.

Această poziție onorantă vine ca urmare a evaluării activității DGASPC Neamț din ultimii ani precum și a indicatorilor de performanță realizați, atât în domeniul protecției copilului cât și al protecției adulților.

Rețeaua de excelență în asistența socială înființată de CNASR este o structură de colaborare deschisă tuturor furnizorilor de servicii sociale publici sau privați, care asigură activitățile din domeniul asistenței sociale cu ajutorul profesioniștilor angajați în structurile proprii sau, în lipsa acestora, prin achiziționarea de servicii acordate de asistenții sociali înregistrați cu cabinete individuale sau societăți civile profesionale de asistență socială.

Calitatea de membru al rețelei de excelență în asistența socială, obținută în baza evaluării performanțelor, permite furnizorului de servicii sociale să primească, la cerere, consultanţă din partea CNASR şi a celorlalţi membri cu privire la elaborarea actelor normative în care se regăsesc prevederi referitoare la activităţile de asistenţă socială, să solicite şi să obţină sprijin din partea Colegiului şi a celorlalţi membri, inclusiv consultanţă de specialitate, în vederea soluţionării unor probleme deosebite din domeniul său de competenţă. În plus, apartenența la rețea dă posibilitatea instituției/ONG-ului să colaborareze la soluţionarea aspectelor problematice privind acordarea unor servicii de asistenţă socială la nivelul standardelor profesionale în domeniu, ţinând cont de specificul fiecărei organizaţii și să colaboreze la realizarea unor studii şi cercetări privind problematica asistenţei sociale.

În acest moment, din rețea mai fac parte Administrația Națională a Penitenciarelor, DGASPC Bacău, DGASPC Vaslui, DGASPC Mehedinți, DGASPC București Sector 1, SOS Satele Copiilor România și Fundația Serviciilor Sociale Bethany.

Acord retea excelenta