Echipa mobilă din cadrul Complexului de Servicii Romanița aparținând DGASPC Neamț, a devenit prietena multor copii cu dizabilități din Roman și comunele limitrofe. Specialiștii echipei sunt așteptați cu drag de copii și părinți iar după luni de terapie, la cei mai mulți progresele sunt evidente.
Echipa mobilă este un serviciu de asistenţă socială, psihologică şi de recuperare oferit la domiciliu și este menit să prevină instituţionalizarea copiilor. Este singurul astfel de serviciu din Roman și a fost înființat de DGASPC Neamț prin intermediul proiectului „Mobilitate fără bariere pentru copii cu dizabilități” Cod SMIS 2014+:130376, finanțat prin POCU. Acest proiect cu finanțare europeană este complementar altor trei proiecte cu finanțare POR REGIO prin intermediul cărora se va realiza dezinstituționalizarea copiilor de la Romanița. Dezinstituționalizarea înseamnă transferul copiilor din centrele rezidențiale clasice către un sistem familial.
Echipa mobilă și-a propus să vină în sprijinul copiilor cu dizabilități din comunitate care sunt în risc de separare de familie, prevenind astfel instituționalizarea lor. Cu alte cuvinte, oferind familiilor vulnerabile din punct de vedere social și economic servicii de terapie la domiciliu, copiii au șansa de a rămâne alături de părinții și frații lor, reducând totodată presiunea pe sistemul de protecție a copilului.
Echipa de specialiști formată din asistent social, psiholog și kinetoterapeut oferă în acest moment servicii pentru 13 copii cu dizabilități dintre care 6 sunt din municipiul Roman iar restul sunt din comunele învecinate. La finalul lunii august au ieșit din programul de recuperare 6 copii din Roman care beneficiaseră de terapie timp de 6 luni și la care progresele au fost evidente. Aceștia au fost înlocuiți cu alți copii cu astfel de nevoi din mediul rural. Au prioritate la accederea în programul de terapie copiii proveniți din familii vulnerabile, cu o situație materială precară și care nu le pot oferi celor mici servicii de recuperare sau terapii psihologice fie din cauza distanțelor, fie a costurilor.
Specialiștii echipei vizitează o dată pe săptămână copiii care necesită o îngrijire specială iar vizitele lor sunt așteptate cu interes. „Sunt un adevărat sprijin pentru noi și o încurajare. Timpul petrecut cu doamnele este plăcut iar el are mai mult interes să învețe, să fie atent. Este o schimbare pentru copil și le așteaptă cu emoție mereu…“, spune mama unuia dintre micuții incluși în programul de recuperare la domiciliu.
Beneficiarii au un program individual de tratament şi activităţi. Specialiştii trebuie să ţină cont de necesităţile fiecărui copil luat în evidență iar parteneriatul cu părinții este esențial. Părinții sunt învățați să cum să îşi îngrijească copiii, cum să aplice anumite elemente de kinetoterapie, anumite exerciţii. Și psihologul lucrează nu doar cu copilul ci cu întreaga familie, oferind sprijin și soluții acolo unde există probleme de relaționare, de comportament sau alte situații ce necesită suport de specialitate.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ implementează proiectul cu titlul „Mobilitate fără bariere pentru copii cu dizabilități“ Cod SMIS 2014+:130376, proiect cofinanțat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Bugetul estimat al proiectului este de 6.032.092,67 lei din care 5.911.450,81 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman
Durata proiectului este de 30 de luni – 28.05.2020 – 27.11.2022