Prin intermediul proiectului„BARRIER-FREE”, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin programul Operațional Capital Uman 2014-2020, D.G.A.S.P.C. Neamț, va reducere numărul persoanelor adulte cu dizabilități din sistemul instituționalizat prin asigurarea serviciilor sociale la nivelul comunității.
Suntem în perioada în care realizăm pregătirea transferului din centrele clasice în locuințele protejate și pentru ca această actiune să nu reprezinte o etapă traumatizantă pentru cei cei 72 de beneficiari selectați, echipa managerilor de caz împreună cu echipele multidisciplinare au misiunea de a-i pregăti pentru transfer. Astfel că, la mai bine de un an de la începerea proiectului, persoanele adulte cu dizabilități selectate din cele trei centre rezidențiale (Centrul de Îngrijire și Asistență Bozieni, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Războieni, Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman) sunt deja informate și încurajate să vizualizeze și să-și personalizeze spațiul din viitoarea locuința protejată, să-și imagineze noua lor casă, să își personalizeze noul cămin, pentru ca tranziția să se realizeze cât mai ușor, să nu fie traumatizantă.
O lume complexă, cu nevoi, dorințe și speranțe
Din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Bozieni au fost selectate 20 de persoane adulte cu dizabilități pentru transferul în locuințele protejate. A-M. P., T. M, I.R. și C.J. – sunt o parte dintre aceștia.
A. M. P. (27 de ani) are o oarecare reticență în ceea ce privește mutarea, declanșată de speranța că mama ei va veni, vara aceasta, să o ia din centru. Dar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, își va urma prietenii în locuința protejată. Pentru ea, cei din centru sunt toți ca și familia ei. Recunoaște că uneori se mai ceartă. Neînțelegerile încep de la lucruri aparent banale,copilărești.Conflictele se sting însă repede cu ajutorul supraveghetorilor care încearcă să fie imparțiali și le explică faptul că dreptatea este întotdeauna la mijloc.
T.M. are 25 de ani. Este în sistemul de protecție de la naștere. Fața lui pare împietrită. Nu se citește nicio expresie. Ochii mari, albaștri, părul blond ar fi fost atuuri importante în viața personală și profesională dacă afecțiunea neuropsihică nu i-ar fi acaparat existența.Știe că urmează să fie transferat într-o locuință protejată și este de acord să plece din Centrul de la Bozieni, doar dacă va fi alături de prietenul său. Îi place să facă curățenie, lucru confirmat de angajații centrului. Își dorește ca din viitoarea locuință să nu lipsească televizorul, baia cu duș și cadă.
I. R. are 35 de ani și cea mai mare parte din viață și-a petrecut-o în centrele școlare pentru educație incluzivă și cele de recuperare neuropsihică. Recunoaște că, uneori, cu greu își stăpâneșete furia. Ultima dată s-a supărat foarte tare că nu a primit o pereche de căști, iar geamul spart de la o ușă din termopan este dovada în acest sens. Este încântată de faptul că va fi transferată într-o locuință protejată și spune că își dorește să aibă în cameră paturi supraetajate, iar ea să stea în cel de deasupra.
C.J. are 35 de ani. Provine dintr-o familie cu părinți alcoolici, decedați între timp și care nu l-au dorit niciodată. Cea mai mare problemă a lui, în afară celei de natură mintală, este nestatornicia. A trecut prin centre de educație incluzivă, a fost ajutat de oameni binevoitori care i-au pus la dispoziție o locuință, a stat pe la mănăstiri, i s-a oferit chiar și o locuință socială și posibilitatea de a-și câștiga existența singur, cu activități adapate nivelului său de cunoaștere și dezvoltare. Nu a dat dovadă de seriozitate, astfel că în urma lui a lăsat multă dezamăgire. Își dorește să se mute în locuința protejată, dar spune că ar vrea să și lucreze, să câștige bani. Tocmai de aceea, din punctul lui de vedere, noua casă trebuie să fie aproape de oraș. De altfel, cu toții tânjesc după libertatea de a se plimba în voie, lucru mai greu de realizat.
Destine pentru care se pare ca timpul s-a oprit în loc
La Roman, clădirea Complexului de Servicii pentru Persoanele Adulte cu Handicap (CSPAH) găzduiește aproape 100 de persoane. Aici sunt bolnavi cu retard psihic sever, combinat deficiențe fizice, epilepsie sau cu tendințe deautomutilare. Abandonul nu este o soluție pentru ei și totuși au ajuns aici, la centru. Motivele sunt diverse: fie părinții s-au speriat și au considerat că nu pot ține situația sub control, fie nu au avut posibilități financiare să le asigure îngrijirea specială de care au nevoie, fie pur și simplu nu i-au dorit niciodată.
În zilele cu vreme frumoasă, beneficiarii stau în curtea din spatele clădirii. Un spațiu limitat, dar care aduce bucurie acestora. Unii joacă table, alții clădesc cu ajutorul unor cuburi, dar cei mai mulți preferă să vorbească unii cu alții. Activități extrem de importante pentru cei diagnosticaţi cu o tulburare mintală. Alături de ei sunt tot timpul infirmierele, psihologul, kinetoterapeutul, asistenții medicali, instructor educator, instructor ergoterapie – care fomează echipa multidisciplinară.
O parte dintre ei, selectați de specialiști, se vor muta în locuințe protejate. Cunosc acest lucru, iar unora nu le vine să creadă că se va întâmpla. Când îi întreb ce își doresc spun că vor să aibă pereții pictați cu „un apus de soare sau un curcubeu” și să nu lipsească veiozele. Pe alții i-ar bucura o grădină cu flori, în timp ce unii ar prefera un minifrigider în cameră sau un televizor. Sunt ca niște copii, cu corp de adulți care au nevoie permanentă de supraveghere. Este cert că trebuie să iubești foarte mult oamenii, să ai răbdare și o tărie de caracter imensă pentru a lucra cu pacienți diagnosticați cu afecțiuni din sfera neuropsihică. Cei de la Centrul din Roman au ajuns să-i cunoască atât de bine pe beneficiari încât le știu nevoile în funcție de gesturi și sunete (în cazul celor nonverbali).
Prin strategia de dezinstituționalizare de la nivel național și județean, la care a aderat și DGASPC Neamț, prin construirea locuințelor protejate și a centrelor de zi, aceste persoane cu dizabilități vor avea posibilitatea să simtă ce însemnă o familie și să capete, în limita în care starea lor de sănătate o permite, deprinderile unei vieți independente.
Responsabil informare-publicitate proiect “BARRIER-FREE”
Carmen Baroi