Beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni au pus în scenă săptămâna aceasta un spectacol emoționant prin care și-au dorit să recreeze miracolul Învierii, în propria lor viziune.

„Actorii“ au prezentat scurta scenetă în fața colegilor din centru, a conducerii DGASPC Neamț și a invitatului special, domnul Sorin Brașoveanu, county manager în cadrul CJ Neamț. Astfel, prin acest eveniment, a fost deschisă seria manifestărilor din centrele DGASPC cu prilejul Sărbătorilor Pascale iar angajații și beneficiarii au intrat în atmosfera plină de credință, speranță și lumină ce caracterizează aceste zile premergătoare Învierii.

Spectacolul prezentat de beneficiarii Centrului Războieni – persoane cu afecțiuni psihice – a fost unul de excepție, plin de simboluri și cu o încărcătură emoțională aparte, cu atât mai mult cu cât în spatele celor câteva minute de reprezentanție stau săptămâni sau chiar luni de muncă. Regizori și scenariști au fost angajații unității care au dorit astfel să ofere o bucurie atât spectatorilor cât și celor direct implicați în actul artistic, toată această muncă „actoricească“ fiind în același timp o terapie extrem de frumosă ce ajută în procesul de recuperare al beneficiarilor Centrului Războieni.